
Lucrarile de modernizare a caii de rulare din Cartierul Tatarasi au intors pe dos traficul din oras. La pranz, statiile erau pline ochi de oameni care asteptau cu nerabdare sa vina tramvaiul potrivit. Multi dintre acestia nici nu stiau ca, incepand de astazi, traseele se modifica din cauza lucrarilor care vor avea loc in zona Piata Chirila.
Daca reprezentantii Regiei Autonome de Transport Public Iasi (RATP) sustin ca inlocuirea liniei ar trebui finalizata pana la jumatatea lunii noiembrie, parerile iesenilor sunt impartite vis-a-vis de acest termen. Acestia admit ca modernizarea liniei de tramvai este necesara, dar ca inlocuirea sinelor va dura mai mult, iar traficul le va da batai de cap. “Odata trebuie facute lucrarile. Depinde cat de bine s-au organizat pentru a termina lucrarile la timp. De regula nu se tin de cuvant. Toate santierele din tara asta duc lipsa de specialisti si de mana de lucru. Asta e! Vom face in plus 15-20 de minute cu celelalte tramvaie sau autobuze.”, ne-a declarat Dumitru Amariei. Cei mai rabdatori sunt insa pensionarii, care spun ca dereglarea traseelor de tramvai nu-i afecteaza foarte mult. “Nu prea e bine, dar liniile sunt vechi si trebuie schimbate . Noi astia care suntem batrani avem timp de asteptat. E mai greu pentru cei care trebuie sa ajunga la serviciu, ca noi pensionarii nu ne grabim.” ne-a declarat Valerica Munteanu – pensionar. “Fiind pensionara, nu ma afecteaza, ca mai pot astepta. Pentru cei care sunt cu serviciu e mai dificil. Era insa necesar sa se faca o reparatie”, a adaugat Cornelia Macarescu.
Haosul din trafic abia a inceput, desi nici nu s-a dat prima lopata. Singurele utilaje din zona Pietei Chirila erau un excavator si un camion, iar un grup de muncitori statea pe trotuar langa cateva semne de circulatie. Pana la finalizarea lucrarilor din Tatarasi, intre Piata Chirila si Targu Cucu transportul va fi asigurat de microbuze. Traseul microbuzelor este: Tatarasi Nord, Bas Ceaus, Padurii, Pod de Fier, Targu Cucu si retur. Pana la jumatatea lunii noiembrie liniile 1 si 7 vor fi desfiintate, iar 2, 3 si 13 modificate. Singurul traseu care nu va fi afectat este cel al tramvaiului 11.
Conducerea RATP Iasi a mai stabilit ca tramvaiul de pe traseul numarul 3 sa circule pe ruta: Dancu – Tatarasi Sud - Pod Metalurgiei – Baza 3 - Tudor Vladimirescu - Tg.Cucu – Gara – Pod de Piatra si retur. Legatura intre Copou si Tatarasi este asigurata de tramvaiele de pe traseul 13 prin Piata Unirii, Tudor Vladimirescu, Baza 3, Pod Metalurgiei, Tatarasi Sud si Tatarasi Nord. Tramvaiele de pe traseul 2 vor circula intre Baza 3 prin statiile Podu Ros, Gara, Piata Unirii, Targu Cucu si retur.
Popularitate: 7% [?]

















