Salariile preotilor au fost corelate cu cele ale cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar   •Start pentru Forumul de Cooperare Romano-Ucraineana    •Reintoarcere in Bizant   •Asistentii medicali sustin examenul de grad principal   •Procesul de decizie in Uniunea Euopeana – pe masa dezbaterii la Centrul Cultural Francez   •Catalin Ivan organizeaza "Cupa marului la fotbal"   

Arhiva Subiecte de interes | "Spitalul Sf. Maria"

Schimb de copii din cauza neatentiei, la Spitalul Sf. Maria

Subiecte de interes: ,


copiii2.jpg

Caz incredibil intr-o unitate sanitara ieseana. O mama a plecat acasa cu un baietel, desi nascuse o fetita. In urma cu o luna, Cristina Zahariuc din Horlesti, a nascut o fetita la Spitalul “Cuza Voda”. La citeva zile de la nastere a fost transferata cu bebelusul la Sectia de Recuperare Nutritionala, din cadrul Spitalului “Sf.Maria”, pentru tratament. Dupa doua saptamini, cei doi parinti au venit la spital sa-si ia copilul acasa. O asistenta le-a dat insa un alt copil, fara ca parintii sa-si dea seama. Ajunsi acasa parintii au observat abia dupa ore bune, ca bebelusul are alt sex, adica este un baiat. Fara sa stea prea mult pe ginduri cei doi au revenit cu bebelusul la spital si si-au recuperat fetita.

Cazul a reusit sa faca vilva in lumea medicala ieseana. Conducerea Spitalului “Sf.Maria” a demarat o ancheta. “S-a alcatuit o comisie etica care va analiza acest caz regretabil. Asistenta a facut confuzie de nume pentru ca linga fetita celor doi, era un baietel pe nume Zaharia si de aici s-a facut confuzia cu Zahariuc. Tot personalul medical va da nota explicative, iar cei vinovati vor fi sanctionati. Asistenta care a schimbat copilul risca sanctionarea din salariu cu 10 la suta pe trei luni sau retrogradarea din asistenta medicala in infirmiera pe trei luni”, ne-a declarat prof.dr. Marin Burlea, managerul Spitalului “Sf.Maria”.

 

Gabriela Sava

Popularitate: 3% [?]

Sanctiuni luate in urma incidentului din Miroslava

Subiecte de interes: , , , , ,



Voicu Stefan, elevul batut in fata Grupul Scolar Agricol Mihail Kogalniceanu din localitatea Miroslava cu complicitatea colegului de banca s-a transferat la cerere la un alt liceu pentru a evita alte abuzuri asupra sa. “In urma incidentului petrecut in seara zilei de 17 septembrie 2008, Consiliul Profesoral de la Grupul Scolar Agricol “Mihail Kogalniceanu” Miroslava a aprobat transferul elevului Voicu Stefan, la cererea parintilor, la Grupul Scolar Agricol “Vasile Adamachi” din Iasi. “ ne-a declarat Sabina Manea, purtator de cuvant ISJ Iasi

Tot in Consiliul Profesoral s-a decis si pedeapsa elevului Mihai Stefan, colegul de banca care a ademenit victima la poarta scolii. Acesta va fi sanctionat cu o eliminare de 5 zile si scaderea notei de purtare la 7 si a fost avertizat cu privire la posibilitatea exmatricularii in cazul altei abateri.

Consiliul de administratie al liceului urmeaza sa discute maine problema sanctionarii celor doi angajati aflati in unitate in momentul incidentului in data de 1 octombrie 2008. Comisia de ancheta a propus ca atitudinea paznicului si pedagogului sa fie sanctionata cu “avertisment scris”.

Amintim ca elevul, in varsta de 17 ani, din localitatea Deleni, a fost internat la Spitalul Sf. Maria cu fractura de piramida nazala, echimoze la nivelul fetei, ochilor si multiple escoriatii. Baiatul a fost batut si amenintat cu moartea de prietenul colegului de banca, un baiat din sat pe nume Giani pentru ca a refuzat sa-I dea telefonul si cei 25 lei pe care ii avea in acea seara asupra sa, in timp ce colegul sau de banca statea la panda ca sa vada cand vine portarul. La un moment dat, portarul care se afla prin curtea scolii a auzit tipetele victimei si cand a aparut la poarta, agresorul a fugit.

 

Natalia – Roxana Stoian

Popularitate: 4% [?]

Neatentia costa

Subiecte de interes: , , , ,


O tanara insarcinata in luna a saptea a fost la un pas de moarte in aceasta dimineata. Femeia in varsta de 28 de ani a fost lovita de o masina pe DE 58, in dreptul localitatii Cotnari, in timp ce traversa drumul prin spatele unui microbuz care stationa. Din cauza ca nu s-a asigurat, victima a fost acrosata de autoturismul unui tanar care se deplasa din directia Harlau spre Targu Frumos. In urma accidentului femeia a fost transportata cu o ambulanta la Spitalul Orasenesc din Harlau pentru ingrijiri medicale. Spre norocul ei, femeia a scapat cu un traumatism forte la bazin si soldul drept, fiind in afara oricarui pericol.

Tot din cauza neatentiei, azi dimineata a avut loc un accident pe bulevardul Poitiers, dinspre Siraj catre Nicolina. O femeie in varsta de 77 de ani a incercat sa traverseze prin loc nepermis si a fost lovita de un autoturism condus regulametar. Batrana a fost transportata de urgenta la Spitalul Sfantul Spiridon pentru ingrijiri medicale. In urma investigatiilor, medicii au stabilit ca femeia are fractura de humerus stang, fracturi costale tot in partea stanga, traumatism cranio cerebral si cranio facial si va ramane internata pentru tratament.

Un alt accident s-a petrecut ieri pe soseaua Nicolina dinspre Podu Ros catre CUG. O fetita de 11 ani a fost lovita pe trecerea de pietoni de o masina condusa de un barbat in varsta de 53 de ani, din Iasi. In urma constatarii politistilor, soferul masinii nu a acordat prioritate fetitei, desi traversa regulamentar. Victima a suferit un traumatism cranio-facial, contuzie toraco-abdominala si excoriatii, fiind transportata pentru ingrijiri la Spitalul Sfanta Maria. In urma accidentului, soferului i se va intocmi dosar penal si i se va suspenda permisul de conducere.

 

Victor Stoian


Popularitate: 4% [?]

O familie de sase persoane s-a intoxicat cu ciuperci culese din padure

Subiecte de interes: , , , ,


ciuperci2.gif

Dupa ploile din ultimele saptamini, asa cum era de asteptat, au aparut si ciupercile, o sursa sigura de hrana pentru multe familii nevoiase. Cum nu multi deosebesc ciupercile comestibile de cele otravitoare, apar si numeroase cazuri de intoxicatie.

Astazi, medicii de la Spitalul de Urgente, au luat in primire sase membri a unei familii din localitatea Scobinti, care au mancat ciuperci de padure.

M.P de 32 de ani, M.I de 29 de ani, M.M de 26 de ani, S.D. 60 de ani si doi copii au fost diagnosticati cu intoxicatie severa cu ciuperci.

“La citeva ore dupa ce au mancat ciuperci au aparut primele simptome: greturile, varsaturile, transpiratiile si starile de vertij. Li s-a aplicat masurile rapide de depurare a toxicului, iar starea lor s-a ameliorat. Mama celor doi copii a preferat initial sa‑si urmeze copiii, la Spitalul Sf. Maria, revenind ulterior la Spitalul de Urgente. Pronosticul ramane rezervat in cazul matusii copiilor, care este insarcinata in 17 saptamini. Bunica celor doi copii a refuzat ingrijirile medicale, preferind sa stea cu cei doi copii la Spitalul Sf. Maria”, ne-a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, seful UPU.

Medicii se asteapta ca dupa valul de ploi sa creasca si numarul de persoane intoxicate cu ciuperci. Cadrele medicale atrag atentia asupra riscului vital la care se expun cei care consuma ciuperci culese din padure sau cumparate fara avizele sanitare necesare.

Popularitate: 9% [?]

Beat la volan

Subiecte de interes: , , , , , ,



 

Un tinar din Iasi, care nu avea permis de conducere si se afla la volanul unui autoturism marca Daewoo Matiz, din cauza lipsei de indeminare si a consumului de alcool, a pierdut controlul si s-a izbit in gardul si poarta unui imobil din Iasi. Incidentul s-a petrecut marti, in jurul orei 17. In urma impactului deosebit de puternic, poarta s-a prabusit peste Monica O. de 20 de ani, care se afla in interiorul curtii, aceasta fiind ranita grav la cap si transportata de urgenta la spital.

“Cele doua fete au fost transportate cu ambulanta SMURD la Spitalul Sf.Spiridon. Tinara de 20 de ani a fost diagnosticata cu plagi si escoriatii la nivelul fetii fiind transferata la Spitalul de Neurochirurgie pentru investigatii. Cealalta pacienta nu avea leziuni insa se afla in stare de soc fiind transferata la Spitalul Sf.Maria”, ne-a declarat dr. Diana Cimpoesu, seful SMURD.

Rezultatul testarii cu aparatul alcooltest a soferului Paul Z. (23 de ani) a indicat o concentratie de 0.55 mg/l. alcool pur in aerul expirat. Cind politistii au facut verificari, acestia au constatat cu stupoare ca tinarul aflat la volan, nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie.

Pentru fapta comisa, Paul Z. s-a ales cu dosar penal si risca sa primeasca cel putin 3 ani de inchisoare.

Popularitate: 16% [?]

Penalizare la salar pentru soferul de pe ambulanta electorala de la “Sf.Maria”

Subiecte de interes: , ,


Soferul de pe ambulanta de la Spitalul “Sf.Maria”, care impartea cadouri in ziua alegerilor, s-a ales cu penalizarea de 15 la suta din salar. Ancheta reprezentantilor Autoritatii de Sanatate Publica a stabilit ca soferul a luat ambulanta spitalului fara stirea conducerii, pentru a imparti cadouri electorale la Spitalul “Cuza Voda”. In acest caz s-a sesizat si Ministerul Sanatatii care a cerut sefilor ASP sa declanseze o ancheta.

“Soferul se justifica ca a luat ambulanta spitalului pentru a impartit cadouri copiilor de 1 iunie. Directorul spitalului care era plecat in strainatate spune ca nu stie nimic din cele intimplate. Ancheta noastra a stabilit ca a fost o actiune pur electorala, iar soferul a fost sanctionat cu 15 la suta din salar”, ne-a spus dr. Mihnea Hurmuzache, directorul ASP.

Popularitate: 10% [?]

Batuta pentru ca este intruchiparea diavolului

Subiecte de interes: ,


Astazi, o fetita de 5 ani din Vanatori a trait clipe de cosmar, dupa ce a fost batuta  cu bestialitate si bagata de mama sa cu capul in paraul din localitate. Fata a fost supusa la astfel de chinuri pentru ca mama sa zicea ca e diavolu.Copila a scapat cu greu din mainele mamei si a fost transportata cu ambulanta la Spitalul de Copii “Sf. Maria”, unde a fost diagnosticata cu traumatism cranio-facial, toraco-abdominal si echimoze. “Fetita  se afla in stare de soc si va ramane in spital pentru supraveghere psihologica si medicala”, a declarat dr. Catalina Ionescu, purtatorul de cuvant al spitalului.  Politia si Directia de Asistenta Sociala s-au sesizat si au declansat o ancheta. 

Popularitate: 4% [?]

Iasi.Comunicat.ro Citeste azi, stirile de maine! | Tag Archive | Spitalul Sf. Maria

Publicitate

Ultimele comentarii

  • Dora: Mai multe informatii, inclusiv formular de inscriere, gasesti pe site-ul Liceului de Informatica:...
  • Emma G: As dori sa stiu daca pot face rost de cateva date de contact; mi-ar placea foarte mult sa ajunga si la noi in...
  • Daniel Mititelu: Oana , eu ce am avut de zis,am zis.Am sa las totusi un P.S.la adresa mentionata de tine mai sus.
  • Paul W: Eu vad ca sunteti foarte revoltati unii dintre voi, si nu prea inteleg de ce. 1. In ce fel credeti voi ca...
  • Soare: Hai sa fac, totusi, un post scriptum @Daniel Mititelu si oricine mai vrea sa isi dovedeasca muschii mintii...
  • allex: e super, felicitari pentru idee
  • Daniel Mititelu: Oana, daca mai ai de gand sa imi adresezi vreun cuvant te-as ruga politicos sa renunti la fite.Te...
  • catalin: sodajul nu exprima realitatea. informarea situatiei politice prin acest sondaj arata inca o data manipularea...

Arhiva

Galerie foto - Toate fotografiile

Caz de la "Spitalul de Urgente" Iasi Era Shoping ParkConferinta de presa Era Shoping ParkTargul imobiliar “IMOBILIARIS”. Targul imobiliar “IMOBILIARIS”. Targul imobiliar “IMOBILIARIS”.

Publicitate

Vremea la Iasi - Curs Valutar


huMor

ziare   TopSiteuri.ro - Adauga si site-ul tau - Director web   Director Web.     Director web   ziare.ro   ClickLink.ro