In saptamina 11 – 17 noiembrie 2008, la Spitalul de Pneumologie se vor organiza manifestari prilejuite de Ziua Mondiala a Luptei impotriva Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice (BPOC). Prin actiunea ce are ca motto: “Respira pentru a trai”, specialistii spera la o mai buna informare asupra cauzelor si metodelor de tratare a afectiunilor ce pot preveni noi imbolnaviri.
“Bronhopneumopatia Obstructiva Cronica este o boala cu incidenta in crestere in tarile dezvoltate. Situatia a devenit alarmanta dupa ce, deja peste 20 la suta din populatia de peste 40 de ani este afectata de aceasta boala. Consumul de tutun, poluarea, sint principale cauze care duc la aparitia acestei afectiuni. Principale simptome sint tusea cronica si oboseala. Odata instalata, boala este ireversibila insa, daca pacientii se prezinta la timp la medic si urmeaza tratamentul correct, speranta de viata creste”, ne‑a declarat prof.dr. Traian Mihaescu, seful Clinicii de Pneumologie.
De la inceputul anului, 900 de persoane au fost internate la Spitalul de Pneumologie suferind de BPOC, comparativ cu anul trecut, cind numai 800 pacienti au fost internati cu aceasta boala.
Vineri, 7 noiembrie 2008, ora 17.00, la Casa de Cultura a Studentilor, are loc conferinta “SOS! Fumatul contraataca” la care participa Daniela Boisteanu, medic specialist la Spitalul de Pneumologie, Tudor Ciudodaru, coordonator al Unitatii de Primire Urgente (UPU) din cadrul Spitalului de Urgente “Sf. Ioan” Iasi, precum si alte cadre medicale.
Prima parte a evenimentului este un semnal interactiv de alarma, pentru pericolul pe care il reprezinta fumatul, fiind dedicata problemelor medicale cauzate de fumatul activ si pasiv, cu exemple practice de cazuri medicale.
Va urma, apoi, prezentarea rezultatelor unui sondaj realizat in urma cu doua saptamani, pe un esantion de 590 de persoane si care arata ca numarul fumatorilor a crescut semnificativ si ca varsta la care se apuca tinerii de fumat este una din ce in ce mai mica.
A treia parte a conferintei va consta intr-un concurs de desene organizat la Scoala Generala nr.15 “Stefan Barsanescu” pe tema fumatului.
Evenimentul este organizat de Liga Studentilor de la Geografie si Geologie (LSGG), in colaborare cu Fundatia Papadia si Crucea Rosie.
Variatiile de temperatura din ultimele zile au dus la o crestere a numarului de cazuri de viroze respiratorii si pneumonii. Numai saptamina trecuta au ajuns la spitalele iesene 7343 de persoane, din care 5.699 au fost diagnosticate cu viroze respiratorii, iar 1.644 cu pneumonie. Febra, durerile in git si nasul infundat le‑a dat mari batai de cap celor care s‑au tratat “dupa ureche” sau nu au dat atentia cuvenita debutului bolii. Acestia au venit la spital abia dupa ce tratamentul aplicat acasa nu a dat rezultate.
Specialistii spun ca, in aceasta perioada, se inregistreaza forme foarte agresive de pneumonii. “Pina acum s-au inregistrat doua cazuri de deces din cauza pneumoniei. Sint forme severe care dau complicatii respiratorii. Iesenii ar trebui sa se prezinte la spital imediat si sa nu trateze acasa, dupa ureche, o pneumonie”, ne-a declarat dr. Traian Mihaescu, seful Clinicii de Pneumologie din cadrul Spitalului de Pneumologie.
Astazi au debutat lucrarile celei de a VI-a editii a Conferintei de Pneumologie INSPIR, organizata in perioada 24 – 27 septembrie 2008, cu participare internationala. Evenimentul organizat de Universitatea de Medicina si Farmacie “Gr.T.Popa”, Societatea Romana de Pneumologie si Spitalul de Pneumologie a adunat peste 400 de medici pneumologi specialisti, primari si rezidenti din tara si strainatate.
In cadrul conferintei se vor organiza cinci cursuri postuniversitare ce abordeaza urmatoarele tematici: “Medicina somnului”, “Managementul dependentei nicotinice”, “Ventilatia non invaziva in practica”, “Redactarea unei lucrari stiintifice” si “Cum se prezinta un caz clinic”.
Tot astazi, in foaierul Casei de Cultura a Studentilor s-a deschis si o expozitie tehnica medicala, in cadrul careia companiile producatoare si distribuitoare de medicamente, aparaturi si consumabile medicale si-au prezentat produsele participantilor la conferinta.
“Conferinta INSPIR este una o traditie in calendarul manifestarilor stiintifice medicale. Manifestarea are ca principal obiectiv promovarea progreselor recente din pneumologie probind, prin larga participare, forta profesionala deosebita“, ne-a declarat prof. dr. Traian Mihaescu, sef la Sectia I de Pneumoftiziologie.
Conducerea Autoritatii de Sanatate Publica ( ASP ) Iasi va propune reprezentantilor Primariei si Consiliului Judetean sa plateasca 50 % din valoarea facturilor de intretinere in sezonul rece a spitalelor pe care le au in subordine. Decizia a venit dupa ce consilierii locali au respins proiectul privind descentralizarea sistemului de incalzire a Spitalului “Sf.Spiridon”. “Daca nu vor sa externalizam sistemul de termoficare, le propunem sa plateasca jumatate din facturile spitalelor la intretinere din aceasta iarna. Ca sa vada ce facturi mari platesc spitalele la intretinere, le vom prezenta o medie a cheltuielilor de intretinere pe lunile de iarna”, ne-a declarat dr. Mihnea Hurmuzache, directorul ASP Iasi.
In acest moment, bolnavii de la spitalele Sf.Spiridon, Recuperare, Pneumologie si Boli Infectioase nu au caldura. Ultimele doua unitati depind de punctul termic al Spitalului Sf.Spiridon . Situatia cea mai dramatica este la Spitalul de Pneumologie, unde temperatura normala ar trebui sa fie un element de baza in tratamentul afectiunilor pulmonare. “Doar clinica unde sint internati bolnavii care sufera de TBC are caldura, dupa ce am pus centrala noastra termica in functiune. Insa in celelalte clinici nu este caldura pentru ca unitatea depinde de punctul termic de la Spitalul Sf.Spiridon. Bolnavii au mai primit inca o patura si au fost sfatuiti sa se imbrace mai gros, pina cind situatia se va remedia”, ne-a declarat dl Dumitru Filipeanu, managerul Spitalului de Pneumologie.
Conducerea Spitalului Sf. Spiridon nu mai vrea sa depinda de CET. “Externalizarea sistemului de termoficare era o solutie pentru noi pentru ca punctul termic nu are aviz la aceasta ora. S-au investit 80.000 de lei pentru a cirpi centrala care oricum trebuie distrusa”, ne-a declarat dl Ioan Birliba, managerul Spitalului “Sf.Spiridon”.
De ieri, conf.dr. Bogdan Dragos Grigoriu ocupa functia de director de cercetare si dezvoltare la Spitalul de Pneumologie. Spitalul este printre ultimele unitatii din Iasi care nu avea numit inca un director care sa se ocupe de partea de cercetare. Sefii unitatii spun ca nu s-au grabit in organizarea concursului deoarece aceasta functie impune anumite standarde greu de indeplinit.
“Am studiat piata din spital pentru a gasi cel mai bun candidat pentru acesta functie. Consider ca conf.dr. Bogdan Grigoriu este cel mai potrivit pentru aceasta functie deoarece are experienta internationala in cercetare, granturi si fonduri structurale”,ne-a declarat dl Dumitru Filipeanu, directorul spitalului.
Bolnavii si personalul medical de la Spitalului “Sf.Spiridon” vor fi convinsi sa renunte la fumat. Sefii spitalului intentioneaza sa-si protejeze pacientii, dar si personalul medical, impotriva efectelor tutunului, accesind un program european intitulat “Spital fara fumat!”.
Reprezentantii spitalului spun ca, in colaborare cu Spitalul de Pneumologie, vor initia programe prin care personalul sa fie convins sa renunte la fumat. “Vom aplica chestionare, sa vedem cati din angajatii nostri fumeaza. Mai mult, vom incerca sa discutam cu ei si sa-i convingem sa renunte la fumat. Este o actiune la care nu ne asteptam la rezultate imediate, insa este un prim pas pentru un spital fara fumat. Prin acest proiect pot fi accesate fonduri europene pentru consilierea si sprijinirea celor care vor sa renunte la fumat”, ne-a declarat dr. Lucian Indrei, purtatorul de cuvint al Spitalului “Sf. Spiridon”.