Daca observi nereguli in desfasurarea campaniei electorale sau in ziua votului, 30 noiembrie 2008, trimite sesizarea ta pe adresa de e-mail apd@apd.ro sau iasi@comunicat.ro . Toate neregulile inregistrate vor fi incluse in Raportul final cu privire la observarea alegerilor parlamentare.
In ziua alegerilor poti contacta
Asociatia Pro Democratia la numarul de telefon cu acces gratuit 0800 070 100 (apelabil din retelele Romtelecom, Orange si Vodafone)
sau
Redactia iasi.comunicat.ro, la numarul de telefon 0232-219184
pentru a semnala eventualele nereguli.
Mai multe nereguli pot fi semnalate in ziua alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.
Iata cateva dintre acestea:
- distribuirea de bauturi alcoolice in ziua votarii, in perimetrul sectiilor de votare
- existenta afiselor sau materialelor electorale la mai putin de 500 metri de sectiile de votare
- continuarea propagandei electorale dupa incheierea campaniei electorale
- sfatuirea alegatorilor, in ziua votarii, sa voteze sau nu cu un anumit candidat sau partid
purtarea, de catre membrii biroului electoral al sectiilor de votare, observatori, candidati, reprezentanti mass-media sau jandarmi, pe durata votarii, de materiale cu insemne electorale
- impiedicarea unui cetatean de a-si exprima dreptul la vot
- violarea secretului votului
- promisiunea, darea de bani sau bunuri in scopul determinarii votului alegatorilor
- votarea de mai multe ori pentru aceeasi autoritate publica, in aceeasi sectie sau in sectii de votare diferite
- introducerea in urna a unor voturi suplimentare fata de cele votate de alegatori
- folosirea unor buletine de vot deja votate
Daca observi o neregula in sectia de votare poti sa o semnalezi verbal Presedintelui biroului electoral din sectia de votare. Daca acesta nu raspunde sesizarii, ai dreptul sa faci o sesizare scrisa, pe care Presedintele trebuie sa o inregistreze. Daca nici in urma sesizarii scrise situatia semnalata nu este remediata, se face sesizare catre Biroul Electoral Judetean, iar daca nici la aceasta nu ti se raspunde, Biroului Electoral Central.
Popularitate: 3% [?]

















