Partidul Conservator ar putea organiza, împreună cu social-democraţii, un referendum local pentru alegeri parţiale la Voineşti, judeţul Iaşi, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, reprezentantul PC în Biroul Electoral Municipal, deputatul Vlad Hogea. El a criticat decizia BEC conform căreia, voturile exprimate pentru candidatul care a murit, nu pot fi considerate ”valabil exprimate”, fiind lipsite de orice efecte juridice. “În Romînia se pare că nu contează cine votează, ci cine are majoritatea într-o instituţie. Pe de altă parte, BEC i-a lăsat pe oameni să voteze, iar voinţa lor e cenzurată şi se aruncă în faţă un candidat care a fost învins“, a spus Hogea, adăugînd că decizia a fost luată cu un scor strîns, 10 voturi la 8.
Purtătorul de cuvînt al PC, Bogdan Ciucă, şi-a exprimat regretul pentru faptul că situaţia de la Voineşti este imposibilă şi a spus că ”va trebui adoptată o formulă juridică pentru deblocarea în viitor a unor astfel de situaţii ilegale”.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat, luni, că s-ar putea adresa justiţiei pentru a reclama ”decizia profund imorală luată de Biroul Electoral Central” în cazul Voineşti. El a calificat decizia BEC, de a recunoaşte validarea alegerilor din comuna Voineşti, unde candidatul PSD, Neculai Ivaşcu, a murit chiar în ziua alegerilor, drept o situaţie ”extrem de ciudată”.
BEC a adoptat, luni, o hotărîre de interpretare a Legii 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, la sesizarea Biroului Electoral Judeţean Iaşi, care a solicitat interpretarea articolului 98 din actul normativ, după ce, în turul doi de scrutin, unul dintre candidaţii pentru funcţia de primar a murit în ziua votului. În decizia BEC se menţionează că interpretarea a avut în vedere prevederile articolului 97 din Legea 67/2004, privind alegerea administraţiei publice locale, prin care se stabileşte că, în al doilea tur de scrutin, este declarat primar candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.
Popularitate: 25% [?]

















