Relu Fenechiu ataca din opozitie   •Masuri impotriva crizei economice la Poli Iasi   •40 de noi locuri de parcare in Nicolina   •Spitalul Sf. Spiridon incearca sa acceseze fonduri europene   •Salvarea unei vieti din soc hipotermic, la 21,4 grade   •Rezultatele tezei la limba romana, conform Raportului M.E.C.I.   

Arhiva Subiecte de interes | "RBL"

RBL ofera chiriasilor ANL credite pentru cumpararea locuintelor din Dacia si Metalurgie

Subiecte de interes: , ,


Potrivit noilor reglementări legale, actualii sau potenţialii chiriaşii ANL au dreptul să cumpere locuinţele după o perioadă de închiriere de minim cinci ani. Astfel,  Raiffeisen Banca pentru Locuinţe vine în întâmpinarea lor cu soluţii de finanţare pentru achiziţionarea acestor locuinţe, informează un comunicat al băncii.

La unul dintre cele două credite oferite de RBL, locativ sau intermediar, se pot gândi şi cei 240 de locatari ai acestor tip de apartamente, inaugurate de ANL la sfîrşitul anului 2003 în cartierele Dacia şi Metalurgie.

Pentru a putea beneficia de un credit locativ, clientul trebuie, în prima etapă, să economisească o anumită sumă de bani timp de minim 18 luni, pentru ca, în a doua etapă, să obţină un credit în lei cu o dobândă fixă anuală de şase la sută.

În ceea ce priveşte creditul intermediar, acesta presupune o finanţare mai rapidă, iar pe perioada derulării acestuia rata dobânzii este de 7,5 la sută pe an. După ce clientul economiseşte cel puţin 18 luni şi îndeplineşte condiţiile impuse de bancă, împrumutul se transformă în credit locativ, cu dobânda de şase la sută pe an, fixă pe toată perioada de rambursare.

“Se estimează că peste 70 la sută dintre actualii chiriaşi vor opta pentru achiziţionarea apartamentului în care locuiesc în prezent cu chirie. Raiffeisen Banca pentru Locuinţe şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe s-au implicat într-un proiect valoros, pe termen lung, având în vedere că fondurile colectate în urma vânzării acestor locuinţe vor fi alocate continuării construcţiei de noi apartamente destinate închirierii de către tineri”, a subliniat vicepreşedintele Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, Luminiţa Manolache.

Popularitate: 6% [?]

Iasi Stiri Iasi Ziare Iasi Cotidian online Iasi Citeste azi stirile de maine! iasi.comunicat.ro | Tag Archive | RBL

Publicitate

Ultimele comentarii

  • Ionut Balan: @ Soare…pai daca inca mai traiesti din punct de vedere spiritual…e clar ca nu avem ce...
  • soare: @ Ionut Balan Uite ti-am ascultat sfatul si am pus mana pe un manual de filosofie, pe care l-am descris la...
  • bogdanrazvan: pe 6 ianuarie e si ziua lui mr.bean ;)
  • bogdanrazvan: eu deja ma indepartez de urat mai ales de cand a inceput sa scrie oana pe http://iasi.comunicat.ro/ :D
  • bogdanrazvan: pe lapusneanu parca e mai fain oleac prin faptul ca poti sa mai si negociezi oleac onutza ;) de la 15...
  • ivanne: Adevaratii patrioti ai acestei natii au fost inlaturati de pe scena politica de catre structurile oligarhice....
  • soare: Nu. Sunt ortodoxa. Din punct de vedere al botezului.
  • Gigel: Intr-adevar, bun articolul! Insa intrebare: esti catolica?

Arhiva

Galerie foto - Toate fotografiile

Caz de la "Spitalul de Urgente" Iasi Era Shoping ParkConferinta de presa Era Shoping ParkTargul imobiliar “IMOBILIARIS”. Targul imobiliar “IMOBILIARIS”. Targul imobiliar “IMOBILIARIS”.

Publicitate

Vremea la Iasi - Curs Valutar


huMor

ziare   TopSiteuri.ro - Adauga si site-ul tau - Director web   Director Web.     Director web   ziare.ro   ClickLink.ro