Ieri, o echipa de medici ortopezi de la Clinica de Ortopedie si Traumatologie din cadrul Spitalului de Urgente au efectuat o interventie in premiera in Moldova, de protezare a cotului. Pacienta, o femeie de 41 de ani, a ajuns in urma cu citeva zile la spitalul iesean, datorita unui accident suferit la mina dreapta, fiind diagnosticata cu fractura de cupusoara. In astfel de cazuri, medicii spun ca sint foarte putine sanse ca osul din aceasta zona sa se reface si din acest motiv este indicata implantarea unui proteze de cot.
“Este vorba de o proteza modulara, de cupusoara radiala, cea mai performanta proteza de cot din lume. Pina acum ,in Romania ,s-au efectuat citeva astfel de interventii, iar la Iasi s-a reusit in premiera realizarea unei astfel de operatii de mare finete. Pentru ca operatia este destul de rara la noi in tara, exista o singura trusa chirurgicala care este folosita in centrele mari pentru implantarea unei astfel de proteze. Operatia a constat in scoaterea cupusoarei vechi si fixarea protezei in forma literei T. Operatia a durat 2 ore, iar starea post operatorie a pacientei este buna. Dupa sase saptamini femeia poate sa-si foloseasca normal mina”, ne-a declarat dr. Paul Sirbu, medic ortoped in cadrul spitalului. Medicii spun ca fata de o proteza clasica, cea implantata ieri ii confera pacientei o mobilitatea deosebita.
“Proteza mentine normala functia articulatiei, iar durata de viata a acestei proteze este aproape 15 ani. Proteza costa 2.000 de lei si este suportata prin Programul national de protezare”, ne-a declarat dr. Marian Bar, medic rezident ortoped in cadrul Spitalului de Urgente.
Astazi, la Clinica de Ortopedie si Traumatologie de la Spitalul de Recuperare a inceput maratonul chirurgical organizat in cadrul unui curs postuniversitar international, avind ca subiect: “Artoplastia protetica de genunchi de prima interventie si revizie“. Timp de trei zile, prestigiosi chirurgi ortopezi, printre care prof. dr. Se Hyun CHO din Korea, Jean Paul Forthomme, Louis Lootvoet si Ignace Ghijselings din Belgia, impreuna cu prof. dr. Paul Botez vor efectua in premiera nationala interventii de protezare a genunchiului la opt pacienti.
“La curs, participa 70 de medici ortopezi din toata tara, care au posibilitatea sa urmareasca in direct operatiile si sa interactioneze cu echipa operatorie printr-un sistem wireless”, ne-a declarat prof. dr. Paul Botez. Astazi, domnia sa, impreuna cu prof. dr. Se Hyun CHO au efectuat prima interventie chirurgicala, la un barbat de 48 de ani, din Bacau. Barbatul a ajuns la spital dupa ce a inceput sa acuze dureri foarte mari la genunchiul sting. Medicii au decis implantarea unei proteze moderne de genunchi.
“Interventia a constat in implantarea in genunchiul sting a unei proteze cu platouri fixe si mobile, care permite balansul ligamentar. Proteza este total cimentata si permite pacientului sa mearga ca un om sanatos, in maxim doua saptamini de la operatie. Proteza este adusa din SUA si valoreaza 1.000 de euro, costurile fiind suportate de Ministerul Sanatatii prin Programul de Protezare.“ ne-a mai declarat prof.dr. Botez.
In zilele urmatoare vor mai fi operate sase femei si un barbat. Toate operatiile sint in premiera prin protezele care nu s-au mai implantat pina acum in tara noastra, dar si a tehnicilor noi folosite in ortopedia genunchiului.