Astazi, conducerea Spitalului “Cuza Voda”, impreuna cu reprezentantii Consiliului Judetean si Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) au facut receptia Pavilionul C6, unde se afla un bloc operator modern pentru ginecologie. Cladirea a fost inclusa in urma cu doi ani intr-un program de reabilitare finantata de CJ, Compania Nationala pentru Investitii si Ministerul Sanatatii.

“Investitia privind reabilitarea cladirii dar si dotarea cu aparatura a celor patru sali de operatie s-a ridicat la 2,5 milioane de lei. Pe linga cele patru sali de operatie mai sint inca noua saloane de terapie intensiva destinate reanimarii pacientelor post operator. Ne bucuram ca acest proiect a fost finalizat iar chirurgii nostrii vor putea opera cazurile de ginecologie in conditii normale”, ne-a declarat dr. Vicuta Todosciuc, managerul spitalului.
Cele patru sali de operatie sint dotate cu aparatura foarte moderna: mese de operatie, lampi scialitice precum si aparatura de anestezie generala.
“A fost un drum lung sa ajungem sa facem receptia acestei cladiri. Pentru ca se stie ca bugetul se taie pe mai multe felii pentru unitatile din Bucuresti, insa nu ne-am lasat si am batut pe la toate usile pina am obtinut finantarea de care am avut nevoie”, ne-a declarat dr. Mariana Stamatin, directorul medical al spitalului.
Chirurgii spun ca in sfirsit vor opera in conditii normale.
“Lucrez de 1965 in acest spital si de atunci astept sa lucrez in conditii normale. In acest pavilion sint operate in special patologia canceroasa care din pacate in acesta zona este foarte frecventa “, ne-a declarat prof.dr. Dragos Dragomir, medic obstetrica ginecologie din cadrul spitalului.
Popularitate: 14% [?]

















