Furtuna puternică, de ieri, însoţită de rafale de vânt cu o viteză de 12 metri pe secundă şi averse de 31,8 litri pe metru pătrat a facut pagube pe strazile Iasului.
Reprezentanţii primăriei susţin că din cauza cantitaţilor mari de apă care au înfundat canalizările au fost inundate străzile: şoseaua Arcu, strada Zigravi, Strada Gării, şoseaua Păcurari, zona Podu Roş precum şi pasajul pietonal din Piaţa Unirii. Peste 40 de arbori au fost doborâţi din cauza vântului puternic, cele mai afectate zone fiind Copoul şi carierul Tătaraşi. Copacii şi crengile căzute au avariat uşor două autovehicule de pe strada Oastei iar alte două parcate în strada Clopotari au suferit avarii majore. Potrivit raportelor Poliţiei, în zona Dancu şi Holboca s-au înregistrat 22 de autovehicule avariate.
„Principala cauză a căderii aborilor a fost viteza foarte mare a vântului şi faptul că o parte dintre aceştia erau putrezi. Cele mai mari prăbuşiri s-au petrecut în zona Copou, unde desimea arborilor este foarte mare şi probabil vom încerca rărirea acestora pentru a permite circularea curenţolor de aer”, a declarat Mihai Chirica, directorul tehnic al primăriei. De asmenea, 6 acoperişuri şi sarpante au fost luate de vânt, parţial sau total.
„Mansardele construite fără autorizaţie vor trebui demolate şi pentru acesta am demarata deja acţiuni în instanţă. Însă situaţia şarpantelor este mai dificilă, ele s-au construit tocmai pentru a creea un mediu de viaţă normal acolo unde hidroizolaţia a cedat. În acest scop, la nivelul primăriei s-a constituit o comisie care va analiza starea acestor şarpabte, pentru cele care sunt construite si pot rezista fenomenelor meteo periculoase li se va creea posibilitatea de a intra in legalitate, iar pentru cele care nu sunt construite cum se cuvine se va propune demolare şi contruirea după un proiect”, a adăugat Mihai Chirica. Acesta susţin că sistemul naţional de meteolologie nu funcţionează cum trebuie, având în vedere că nu a primit nicio avertizare cu privire la acet fenomen meteo extrem de periculos, iar angajaţii primăriei au plecat acasă după programul normal de lucru.
Reprezentanţii E.On Moldova infromează că a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică la consumatori de pe străzile Spancioc, Dr. Vicol, Moara de Vânt, Romana, Dacia, M. Kogalniceanu, Italiana, Ciric, precum şi în cartierul Dancu. În zonele rurale a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică în localităţile Uricani, Horlesti, Holboca, Grajduri, Valea Lupului, Valea Adinca, Tomesti, Schitu Duca, Miroslava.
Tot din cazua furtunii 5 persoane au ajuns la Spitalul de Urgente cu diverse leziuni dupa ce au fost loviti de crengi de copaci sau li s-a spart geamul peste maini.
„ Au fost leziuni usoare care nu au necesiat prea multe ingrijiri mediale”, ne-a declarat dr. Tudor Ciuhidaru, seful UPU.
Popularitate: 14% [?]

















