Relu Fenechiu ataca din opozitie   •Masuri impotriva crizei economice la Poli Iasi   •40 de noi locuri de parcare in Nicolina   •Spitalul Sf. Spiridon incearca sa acceseze fonduri europene   •Salvarea unei vieti din soc hipotermic, la 21,4 grade   •Rezultatele tezei la limba romana, conform Raportului M.E.C.I.   

Arhiva Subiecte de interes | "Mitropolia Iasi"

Consolidarea Mitropoliei Iasi, in atentia IPS Teofan

Subiecte de interes: , ,


Începute încă din 1998, lucrările de consolidare a Catedralei Mitropolitane din Iaşi vor mai dura cel puţin cîţiva ani, fiind necesare întărirea infra şi suprastructurii, schimbarea acoperişului şi a instalaţiilor, precum şi amenajarea subsolului.

“Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în cadrul slujirii de mitropolit la Iaşi, s-a implicat foarte mult în această lucrare. Nădăjduiesc în ajutorul lui Dumnezeu pentru finalizarea acestei lucrări, astfel încît Catedrala mitropolitană din Iaşi să reintre în slujirea ei de mamă a bisericilor din Moldova”, a afirmat ÎPS Teofan la întrunirea Adunării Eparhiale şi a Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, într-o şedinţă de lucru extraordinară.

Deşi demersurile pentru consolidarea Catedralei Mitropolitane au fost iniţiate in 1996, lucrările efective au început în 1998, în prezent, temelia fiind consolidată în proporţie de 70 la sută, urmînd însă consolidarea la baza celor patru turnuri, o fază destul de dificilă.

Catedrala Mitropolitană din Iaşi, cu hramul “Întîmpinarea Domnului”, a fost sfinţită şi inaugurată pe 23 aprilie 1887, de catre mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Naniescu, de faţă fiind ierarhii Moldovei, regele Carol şi religina Elisabeta, clerici şi credicioşi.

Din 1889, Catedrala adăposteşte racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva, lăcaşul devenind, astfel, unul din cele mai importante locuri de pelerinaj din ţară. În fiecare an, pe 14 octombrie, de ziua Cuvioasei, sute de mii de credincioşi, din toate regiunile României, vin la Iaşi pentru a se închina la sfintele ei moaşte.

Popularitate: 9% [?]

Iasi Stiri Iasi Ziare Iasi Cotidian online Iasi Citeste azi stirile de maine! iasi.comunicat.ro | Tag Archive | Mitropolia Iasi

Publicitate

Ultimele comentarii

  • Ionut Balan: @ Soare…pai daca inca mai traiesti din punct de vedere spiritual…e clar ca nu avem ce...
  • soare: @ Ionut Balan Uite ti-am ascultat sfatul si am pus mana pe un manual de filosofie, pe care l-am descris la...
  • bogdanrazvan: pe 6 ianuarie e si ziua lui mr.bean ;)
  • bogdanrazvan: eu deja ma indepartez de urat mai ales de cand a inceput sa scrie oana pe http://iasi.comunicat.ro/ :D
  • bogdanrazvan: pe lapusneanu parca e mai fain oleac prin faptul ca poti sa mai si negociezi oleac onutza ;) de la 15...
  • ivanne: Adevaratii patrioti ai acestei natii au fost inlaturati de pe scena politica de catre structurile oligarhice....
  • soare: Nu. Sunt ortodoxa. Din punct de vedere al botezului.
  • Gigel: Intr-adevar, bun articolul! Insa intrebare: esti catolica?

Arhiva

Galerie foto - Toate fotografiile

Caz de la "Spitalul de Urgente" Iasi Era Shoping ParkConferinta de presa Era Shoping ParkTargul imobiliar “IMOBILIARIS”. Targul imobiliar “IMOBILIARIS”. Targul imobiliar “IMOBILIARIS”.

Publicitate

Vremea la Iasi - Curs Valutar


huMor

ziare   TopSiteuri.ro - Adauga si site-ul tau - Director web   Director Web.     Director web   ziare.ro   ClickLink.ro