- echipajul format din 12 subofiteri vor avea la dispozitie o ambulanta de tip B care va interveni in zona industriala a Iasului si in localitatile limitrofe
Ieri, s-a inaugurat la Detasamentul II Pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, al 8-lea echipaj de prim ajutor din judetul Iasi. La eveniment au participat reprezentantii ai Autoritatii de Sanatate Publica, ISU , ai Consiliului Judetean si Autoritatii de Sanatate Publica. Echipajul de prim ajutor este format din 12 subofiteri, care vor avea la dispozitie o ambulanta de tip B, care va interveni in zona industriala a Iasului si in localitatile limitrofe.
“Paramedicii au fost selectionati din rindul subofiterilor pompieri fiind instruiti timp de trei luni de reprezentantii SMURD si ISU. Echipajul de prim ajutor de la Detasamentul II Pompieri a fost instruit sa intervina si cu spitalul mobil pentru situatii de urgente. Este un echipaj foarte bine instruit si sper ca activitatea lor sa se ridice la nivelul uniformelor care le poarta. Pina la aparitia dispeceratului comun ISU-SMURD activitatea echipajului va fi coordonata de dispeceratul Serviciului Judetean de Ambulanta”, ne-a declarat dr. Diana Cimpoesu, seful SMURD Iasi.
De doua zile functioneaza si echipajul de prim‑ajutor SMURD de la Hirlau, care acopera comunele Deleni, Scobinti, Ceplenita, Cotnari si orasul Hirlau.
La sfirsitul lunii octombrie va deveni functional si echipajul de prim‑ajutor de la Pascani.
Popularitate: 8% [?]

















