
Consiliul Judetean Iasi a semnat masterplanul de extindere a sistemului de apa si canal din judet, pentru care vor fi alocate 136 de milioane de euro, 85% reprezentand contributia UE. 13% din cheltuieli vor fi suportate de Guvernul Romaniei, iar 2% de autoritatile locale.
Din suma totala, Iasul va primi 70 de milioane de euro. “La semnarea masterplanului au fost prezenti toti primarii ale caror localitati vor primi fonduri europene pentru exrinderea retelei de apa si canal. Iasul va primi cea mai mare suma de bani, avand in vedere ca o noua statie de epurare, cu capacitate mult mai mare va trebui sa fie construita pentru zona metropoliana. Aceasta va canaliza apa uzata catre statia de epurare din oras“, a declarat Constantin Simirad, presedinte CJ Iasi.
Orasul Pascani va beneficia de 11 milioane de euro, din care 4 milioane pentru extinderea retelei de alimentare cu apa si 7 milioane pentu preluarea apei uzate. Orasul Podu Iloaiei are repartizata suma de 3 milioane de euro pentru extinderea retelei de alimentare cu apa si 8,6 milioane de euro pentru preluarea apei uzate.
Guvernul Romaniei a repartizat in plus 5.117.000 de lei pentru aductiuni cu apa si constructii de poduri si podete in judetul Iasi. Dintre comunele din judet, Aroneanu va primi cea mai mare suma de bani, 700. 000 de lei, pentru extinderea retelei de apa, urmata de Bivolari care va beneficia de 650.000 de lei pentru realizarea unei statii de epurare si Tomesti, careia ii va fi repartizata suma de aproximativ 500.000 de lei.
Mihaela Tarcau
Popularitate: 10% [?]

















