
Vasile Pintilei este un baietel de la o casa de copii din Radauti care s-a nascut cu distrofie musculara pe cord. In mod normal trebuia sa suporte o operatie de corectare a acestei deficiente inca de la varsta de 6 luni, dar din motive evidente nu a obtinut aceasta operatie. Se pare insa ca pustiul e vegheat de o putere neinteleasa, pentru ca nu numai ca a supravietuit miraculos pana la varsta de 14 ani, dar cazul lui a ajuns la urechile Altetei Sale Regale Principele Protector, Don Thorbjorn Francesco Giuseppe Nicola Roberto Paternò Castello Guttadauro di Valencia d’Ayerbe d’Aragona di Carcaci dei Principi d’Emmanuel, care, insoţit de Marele Maestru al Ordinului Suveran al Sf. Ioan de Ierusalim-Cavalerii de Malta, Don Basilio Cali precum si de Excelenta Sa Marele Prior al Europei de Est si al Romaniei a hotarat nu numai sa il ajute pe Vasile, dar sa il si adopte (desi nu in mod legal, ci doar prin adoptarea in Ordin si prin ajutorul sustinut – a tinut sa precizeze Marele Maestru).
Vineri, 12 decembrie, micutul a fost facut in mod oficial scutier al Ordinului Cavalerilor de la Malta, urmand ca, imediat ce va implini varsta ceruta, sa devina cavaler.
De protectia princiara se bucura si ceilalti copii din orfelinatul radautean, cavalerii de Malta intelegand sa isi dezvolte operele caritabile in Romania pornind de la micutii lor prieteni si victimele inundatiilor din iulie (reconstruirea locuintelor prin asigurarea materialelor de constructii necesare, donatiile in bani, alimente si diverse materiale de constructii pentru scolile aflate in grade avansate de deteriorare, pentru famiile nevoiase si a casele de copii) si continuand cu un parteneriat cu profesorul Doru Tompea, presedintele Universitatii “Petre Andrei”, referitor la colaborarea domniei sale cu Universitatea din Cambridge si care vizeaza mobilitatea universitara profesori-studenti.
Oana Soare
Popularitate: 6% [?]


















