In toamna anului 2006 obtinusem finantare pentru un proiect multilateral Comenius in care mai erau implicate, in afara Romaniei, scoli din Suedia, Polonia, Spania si Bulgaria. Asa cum se intampla in orice parteneriat scolar de nivel european, schimburile de experienta presupun si vizite in institutiile partenere. Pentru mine (dar, sunt sigura, si pentru toti profesorii din tara care au avut ocazia sa lucreze intr-un astfel de proiect) sansa a fost nesperata. Posibilitatea de a calatori, de a-ti deschide orizontul gandirii si cunoasterii dincolo de granitele tarii tale, de a cunoaste oameni care, la fel ca tine, s-au dedicat menirii de a educa, desi in alte sisteme, cu alte metode si, in mod clar, cu mijloace net superioare (cel putin in cazul despre care voi aminti in cele ce urmeaza) – reprezinta, intai de toate, un beneficiu personal. In calitate de cadru didactic, trebuie sa gasesti modalitatea de a transforma acest beneficiu intr-unul al elevilor tai in egala masura, al scolii, al comunitatii din care faci parte.

Din pacate, ajungi destul de repede sa intelegi ca si aceasta „metamorfoza” a sistemului educational romanesc pe drumul europenizarii are o limita, care cel mai adesea nu depinde de tine, ci de cei in ale caror maini nemurdarite de creta sta puterea de decizie. Te intorci mai bogat cu o experienta de viata, poate chiar plin de ganduri mari si initiative bune. Evident, incerci sa arati si altora ce ai vazut, ce ti-a placut, ce crezi ca s-ar potrivi, cu putina bunavointa si sustinere din partea statului, si in unitatile scolare romanesti. Realist judecand lucrurile, iti faci datoria si cam atat, pentru ca drumu-i lung si anevoios de la constatare si prezentare la actiune si implementare.

„Experienta suedeza”, de exemplu, mi-a aratat ca, in unele locuri, copiii inca mai sunt stimulati sa citeasca. Si nu prin liste interminabile de lecturi suplimentare si santajul verificarii periodice a fisei de la biblioteca, ci prin ore de lectura incluse in curriculum. Un alt punct forte al sistemului suedez il constituie, fara indoiala, dotarea materiala a unitatilor de invatamant. Scoala e organizata in asa fel incat elevului sa nu-i lipseasca nimic: rechizite, manuale, materialele pentru orele de abilitati practice, calculatorul clasei, biblioteca, salile aranjate intr-un mod placut, cald si familiar, aratand mai mult a camera de recreere decat a sala de clasa si asa mai departe. Si toate acestea intr-o scoala mai degraba provinciala si prin asta reprezentativa pentru tipicul educational suedez.

Ceea ce nu inseamna nici pe departe ca sistemul este perfect. Si acolo, ca si oriunde in alta parte, imperfectiunea este pacatul si in acelasi timp binecuvantarea sistemului, pentru ca altfel ce standarde am mai folosi pentru a ne perfectiona? Cativa parinti se plangeau chiar ca matematica si limba suedeza nu s-ar face la nivelul pe care si l-ar fi dorit, mai multa atentie dandu-se potentialului creativ si imaginativ al copilului. Evident ca intotdeauna vor exista nemultumiri. Dar scopul contactelor interculturale si intra-profesionale nu este de a cauta buruienile din curtea vecinului, cum poate in mod gresit au inteles unii ca trebuie facut cand iti asumi o viziune comparativa. Mai decent ar fi de vazut ce aspecte ar avea sanse de reusita daca le adaptezi propriului tau mediu educational.

Daca ar sta in puterile mele (absolut ipotetic vorbind), as introduce in peisajul invatamantului romanesc „profesorul-asistent” la primele doua cicluri de invatare, daca nu la toate obiectele, cel putin la cele de baza – in speta limba romana si matematica. Asistentul, poate unul din sutele de absolventi care ies de pe bancile facultatilor an de an, fara niciun fel de experienta in predare, ajuta practic profesorul titular sa se ocupe de fiecare elev din clasa. Cu toata bunavointa de a lucra diferentiat, acolo unde este cazul si o cere eterogenitatea colectivului de elevi, niciun om nu poseda trasaturile ubicuitatii. Inevitabil, un elev, sau doi, sau trei se vor simti neglijati pentru ca nu ai timp sa le explici pe indelete ce nu au reusit sa inteleaga in ritmul clasei, pentru ca nu le-ai verificat toate temele din caiete, pentru ca n-ai reusit intr-o singura ora de 50 de minute sa observi daca au dus la bun sfarsit si cu propriul rationament exercitiul sau au asteptat rezolvarile scrise pe tabla ale colegilor lor.

Evident ca notiunea de „asistent” nu se reduce la aceasta descriere simplificata. Ma gandesc, insa, ca ar fi o buna metoda de a urca nivelul de promovabilitate in randul elevilor, de a asigura un proces educativ de calitate si de a incerca sa imbunatatim lucrurile si prin alta metoda decat impodobirea „gardului” cu termopane, mai putin preocupati de leopardul care se ascunde inauntru.

Alina-Dora Toma

Popularitate: 6% [?]