
Studentii care nu au primit cazare in caminele studentesti au posibilitatea sa primeasca bani de la Guvern pentru a-si putea plati o parte din chirie. Acestia pot beneficia lunar de aproximativ 100 lei, suma variind in functie de luna si de salariul minim stabilit la nivel national. Anul trecut, la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) din Iasi valoarea acestui ajutor financiar a variat intre 65 si 110 lei. Conform Departamentului Social al Universitatii “Al. I. Cuza”, in luna octombrie, studentii chiriasi vor primi 100 lei, iar pentru lunile noiembrie si decembrie, suma va fi de 137 lei. Sumele pentru anul 2009 vor fi modificate in functie de noul salariu minim pe economie, preconizandu-se o crestere de pana la maxim 150 Ron.
Universitatile iesene primesc dosarele studentilor care au dreptul la aceste subventii de cazare, pana la sfarsitul lunii. Pentru a primi acesti bani, studentii trebuie sa indeplineasca trei conditii. In primul rand, pot beneficia de acesti bani studentii care au depus dosar si nu au primit in loc de cazare. A doua conditie este sa detina un contract de inchiriere inregistrat la Administratia Finantelor Publice Iasi, iar cea de-a treia conditie o reprezinta bugetul pe cap de familie care nu trebuie sa depaseasca salariul minim brut pe luna septembrie, a carui valoare a fost de 500 Ron.
Studentii trebuie sa intocmeasca un dosar pe care sa-l depuna la departamentul social al universitatii la care studiaza. Acest dosar trebuie sa cuprinda: cerere adresata Rectorului, declaratie de venit, adeverinta de student din care sa reiasa situatia scolara a solicitantului (sa fie la cursuri de zi, bugetar, sa fi promovat toate examenele si sa nu fi primit loc de cazare), copie dupa contractul de inchiriere, copie dupa actul de identitate din care sa reiasa noua resedinta a studentului si acte doveditoare ale veniturilor brute.
Piedicile unui drept
Cu toate ca, teoretic, studentii beneficiaza de aceste drepturi, pe birourile departamentelor sociale ajung foarte putine dosare. “Marea problema a studentilor e contractul de inchiriere inregistrat la Administratia Finantelor Publice. Sunt foarte putini proprietari care sunt de acord sa semneze un astfel de contract. In rest, studentii pot sa aduca acte doveditoare pentru oricare din criteriile mentionate” ne-a explicat directorul Directiei pentru Probleme Social Studentesti (DPSS), economist Romulus Damaceanu.
Motivul pentru care proprietarii refuza sa semneze un contract de inchiriere inregistrat la Administratia Finantelor Publice consta in faptul ca acestia sunt obligati sa plateasca impozit la banii pe care ii obtin din plata chiriei. Astfel din totalul chiriei, proprietarii beneficiaza de 25% deducere, intrucat se presupune ca suma aferenta este investita anual pentru imbunatatirea imobilului, iar la restul de 75 % se aplica un impozit de 16%. Acest procent a fost stabilit inca din 2005, cand s-a decis ca pentru toate veniturile obtinute din activitati independente, sa existe un prag unic de impozitare.
De aici apar nenumarate probleme pentru studentii chiriasi: lipsa unei vize de flotant, imposibilitatea de a aplica pentru subventii la caldura/cazare si de a se inscrie la BCU sau alte institutii.
Promisiunile lui Adomnitei si nelegificarea lor
Cu toate ca la inceputul lunii octombrie, Cristian Adomnitei, aflat in fotoliu de ministru promitea Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) ca va elimina criteriile sociale pentru acordarea subventiei individuale de cazare, pentru a remedia deficitul de 55.000 de locuri in caminele studentesti, nu a aparut nici o lege care sa ofere greutate acestei decizii. Dupa demiterea sa, nimeni nu a mai fost interesat despre ce se petrece in campusurile universitare. Ziarele au titrat cu litere mari “Toti studentii vor primi subventii pentru chirii”, iar chiriasii studiosi si-au pus sperante in deciziile Ministerului. In lipsa unei legi care sa precizeze clar excluderea clauzei sociale, universitatile nu au incotro si trebuie sa respecte legea aflata in vigoare.
Natalia – Roxana Stoian
Popularitate: 6% [?]


















