10 studenti de la Universitatea Tehnica Gh. Asachi vor primi burse in valoare totala de 24.000 de euro, adica 2400 de euro pentru fiecare student in cadrul Roberto Rocca Education Program, sponsorizate de TenarisSilcotub.
“TenarisSilcotub isi continua investitiile in resursele umane, activul cel mai valoros al companiei. In acesti trei ani de cand am lansat programul, am confirmat angajamentul Tenaris de a sustine educatia, indiferent de nivelul acesteia. Suntem convinsi ca printr-o colaborare permanenta cu institutiile de invatamant si prin investitii in tinerii profesionisti vom contribui la dezvoltarea industriei si tehnologiei, sectoare critice pentru succesul economic al unei tari“, spune Paolo Bassetti, vicepresedinte executiv al TenarisSilcotub, cel mai important producator roman de tevi din otel.
Ceilalti 30 de studenti participanti la Roberto Rocca Education Program provin de la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca (12), Universitatea Politehnica din Bucuresti (14), si Universitatea de Petrol si Gaze din Ploiesti (4).
Procesul de selectie al bursierilor a inclus analiza a 380 de aplicatii depuse de studenti. Aplicatiile au fost evaluate de catre departamentul de resurse umane si de catre managerii TenarisSilcotub pe baza rezultatelor scolare ale studentului, a capacitatii acestuia de a fi proactiv, orientat spre lucrul in echipa si creativ, precum si pe baza recomandarilor din partea universitatii.
Pe langa bursele de studiu oferite studentilor inscrisi in cadrul universitatilor din tarile participante la program, Roberto Rocca Education Program ofera burse de doctorat pentru studii in strainatate. Bursele sunt acordate celor care studiaza in domenii precum stiinta materialelor, inginerie mecanica, inginerie electrica si inginerie chimica.
Tarile participante in program sunt Argentina, Brazilia, Columbia, China, Japonia, Italia, Mexic, Romania si Venezuela. Anul acesta, trei romani au primit burse pentru studii de doctorat.
TenarisSilcotub detine doua unitati de productie pe piata locala, in Calarasi si Zalau, la cea din urma inregistrand in 2007 un profit net de 27,8 milioane de euro, dublu fata de anul precedent, la un rulaj de 223 mil. euro, fata de 179 mil. euro in 2006.
Roberto Rocca Education Program a fost fondat in 2005, in onoarea lui Roberto Rocca, fost presedinte al Techint Group si este sponsorizat de companiile Techint, Tenaris si Ternium. In cei trei ani de la debutul acestui program 106 burse de studiu si patru burse de doctorat au fost acordate studentilor romani.
Sursa: Ziarul Financiar
Popularitate: 5% [?]



















