Cuza nu mai deconteaza biletele pentru transportul interurban   •APAVITAL va invita la concursul „Ai grija de apa, ai grija de viata”   •Start pentru Forumul de Cooperare Romano-Ucraineana    •Asistentii medicali sustin examenul de grad principal   •Procesul de decizie in Uniunea Euopeana – pe masa dezbaterii la Centrul Cultural Francez   •Catalin Ivan organizeaza "Cupa marului la fotbal"   

Categorie | Social

Subiecte de interes : ,



Parteneriat pentru sinistratii din Moldova

Publicat 08 August 2008

Arhiepiscopia Iaşilor a anuntat iniţierea unei colecte în toate mănăstirile şi parohiile din eparhie, pentru a sprijini persoanele care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor din zona Moldovei. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, primele fonduri colectate la nivelul Centrului Eparhial Iaşi au fost deja utilizate pentru intervenţia în regim de urgenţă, prin achiziţionarea de alimente şi de obiecte de primă necesitate pentru persoanele sinistrate.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin intermediul Sectorului social-filantropic „Diaconia” şi al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă”, a iniţiat un parteneriat cu instituţii şi firme dornice să sprijine financiar lucrările de construcţie a caselor distruse partial sau total, in timpul inundatiilor. S-au alaturat initiativei: Autoritatea Naţională a Vămilor, Centrul de Afaceri Internaţional din Iaşi, Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România AIDRom, UniCredit Ţiriac Bank şi cotidianul „Flacăra Iaşului”. Acest parteneriat este unul deschis, iar pe această cale Mitropolia Moldovei şi Bucovinei face un apel şi la alte instituţii de stat sau private, firme sau persoane fizice care doresc să se alăture efortului de a oferi celor afectaţi de inundaţii un adăpost înainte de venirea iernii.

Pentru asigurarea unei depline transparenţe, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei va prezida un comitet alcătuit din reprezentanţi ai fiecărei instituţii partenere, comitet care va gestiona fondurile colectate, iar fiecare donator va avea acces la date privind situaţia beneficiarilor, achiziţionarea de materiale, stadiul lucrărilor etc.

Cei interesaţi de acest parteneriat se pot adresa Sectorului social-filantropic „Diaconia” al Arhiepiscopiei Iaşilor (telefon 0232 220 548) sau pot depune donaţiile în următorul cont bancar: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cod fiscal 5334656, contul în lei: RO 19 BACX 00 00 00 30 10 57 80 14, deschis la UniCredit Ţiriac Bank – Iaşi.

Popularitate: 6% [?]







Comenteaza acest articol

Parteneriat pentru sinistratii din Moldova | Iasi.Comunicat.ro Citeste azi, stirile de maine!

Publicitate

Ultimele comentarii

  • Dora: Mai multe informatii, inclusiv formular de inscriere, gasesti pe site-ul Liceului de Informatica:...
  • Emma G: As dori sa stiu daca pot face rost de cateva date de contact; mi-ar placea foarte mult sa ajunga si la noi in...
  • Daniel Mititelu: Oana , eu ce am avut de zis,am zis.Am sa las totusi un P.S.la adresa mentionata de tine mai sus.
  • Paul W: Eu vad ca sunteti foarte revoltati unii dintre voi, si nu prea inteleg de ce. 1. In ce fel credeti voi ca...
  • Soare: Hai sa fac, totusi, un post scriptum @Daniel Mititelu si oricine mai vrea sa isi dovedeasca muschii mintii...
  • allex: e super, felicitari pentru idee
  • Daniel Mititelu: Oana, daca mai ai de gand sa imi adresezi vreun cuvant te-as ruga politicos sa renunti la fite.Te...
  • catalin: sodajul nu exprima realitatea. informarea situatiei politice prin acest sondaj arata inca o data manipularea...

Arhiva

Galerie foto - Toate fotografiile

Caz de la "Spitalul de Urgente" Iasi Era Shoping ParkConferinta de presa Era Shoping ParkTargul imobiliar “IMOBILIARIS”. Targul imobiliar “IMOBILIARIS”. Targul imobiliar “IMOBILIARIS”.

Publicitate

Vremea la Iasi - Curs Valutar


huMor

ziare   TopSiteuri.ro - Adauga si site-ul tau - Director web   Director Web.     Director web   ziare.ro   ClickLink.ro