Ziua de 22 octombrie este cunoscuta la nivel national ca fiind “Erasmus Day”. Cu aceasta ocazie, universitatile iesene si-au deschis inca o data portile, unui nou val de studenti straini, dornici sa studieze un semestru in Romania.
Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi” si-a primit erasmusii de dimineata, in Sala Senat si i-a supus unui interogatoriu menit sa favorizeze eficienta interactiunii elev-profesor. In principiu, studentii si profesorii coordonatori ai programului Socrates –Erasmus au discutat aspectele organizatorice ale stagiului de studio, intrucat se doreste o colaborare buna si oferirea unei platforme de pregatire profesionala la nivel European. In acest sens, studentii Erasmus vor fi implicati in cercetare, vor avea acces in laboratoarele moderne si vor fi cazati in caminul T8, spatiu ce dispune de un comfort sporit, fata de alte camine din campuns. “Studentii straini vor calitate si nu ii intereseaza cati bani trebuie sa dea pentru a avea conditii. Anul acesta vor veni la noi 30 de studenti din vestul Europei, majoritatea din Franta, Belgia si Spania si am dori ca acestia sa se transforme in ambasadori informati asupra procesului de cercetare de la Universitatea Tehnica, dar si in oaspeti multumiti de conditiile oferite de noi”, ne-a marturisit Alexandru Salceanu, purtatorul de cuvant al UTI. Pentru fiecare student strain “incoming” UTI investeste 1500 de euro, insa prin parteneriatele stabilite anul acesta, 110 studenti romani vor studia un semestru peste hotare, pe banii altor universitati.
Daca la Universitatea Tehnica prima zi a studentilor Erasmus a fost una strict informativa, la Universitatea “Al. I. Cuza” lucrurile au stat complet diferit. Dupa intalnirea oficiala in care studentii au facut cunostinta cu universitatea si profesorii ce le vor preda, studentii au fost provocati la distractie si interactiune. S-a baut vin, s-au mancat placinte “poale in brau” si s-a dansat perinita. Organizatorii acestui eveniment si-au dorit sa asigure cele mai bune conditii de interactiune si cunoastere si, in acest sens, la intrarea in Sala Pasilor Pierduti, pe langa cadourile oferite, fiecare student a primit si cate o jumate dintr-o carte. Este vorba despre carti de joc, iar pana la sfarsitul serii, fiecare participant a trebuit sa-si gaseasca jumatatea. Din pacate numarul de participanti a fost mai mic decat numarul jumatatilor de carte si multe persoane nu si-au gasit perechea. Poate vor avea mai mult noroc in salile de curs!
Natalia – Roxana Stoian
Popularitate: 11% [?]

















