
Institutul national de statistica preconizeaza o crestere economica in perioada septembrie – noiembrie a activitatilor din industria : prelucratoare, comertul cu amanuntul, servicii si o tendinta de stabilitate in sectorul de constructii, in raport cu cele trei luni anterioare. Managerii intreprinderilor din industria prelucratoare estimeaza pentru urmatoarele trei luni o crestere a volumului productiei, atat pe total (sold conjunctural +18%), cat si pe grupe de marime a intreprinderilor. Optimismul este mai pronuntat in randul managerilor din intreprinderile cu 250-499 salariati (sold conjunctural +34%).
Rezultatele au fost obtinute prin intermediul anchetelor de conjunctura, in urma estimarilor facute de managerii intreprinderilor cu privire la tendintele de evolutie ale activitatii economice. Anchetele s-au efectuat pe baza unor esantioane reprezentative in domeniul industriei prelucratoare (1950 agenti economici), constructiilor (1404), comertului cu amanuntul (2172) si serviciilor (2070). Marimea esantioanelor a fost stabilita astfel incat eroarea de estimare maxim admisa sa fie de ±5% S-a utilizat sondajul stratificat simplu aleator, iar variabilele de stratificare sunt activitatea principala si marimea intreprinderii. Pentru obtinerea rezultatelor agregate, raspunsurile intreprinderilor sunt ponderate cu variabila de selectie, respectiv numarul de salariati la industrie si constructii si cifra de afaceri la comertul cu amanuntul si servicii. Proportia alternativelor de evolutie (crestere, stabilitate, scadere) reprezinta ponderea intreprinderilor (care au ales alternativa respectiva) in volumul de activitate al sectorului.
Conform estimarilor din luna septembrie 2008, pentru urmatoarele trei luni, se prognozeaza o tendinta de stabilitate a volumului productiei si a stocului de contracte si comenzi din constructii (68% din total opinii exprimate, respectiv 69%). Aceeasi tendinta de stabilitate pe ansamblul sectorului se preconizeaza, de asemenea si pentru numarul de salariati, potrivit a 76% din estimari. Managerii estimeaza o crestere a preturilor lucrarilor de constructii in urmatoarele trei luni (sold conjunctural +38%). Managerii societatilor comerciale estimeaza pentru urmatoarele trei luni ale anului 2008 o crestere a vanzarilor de marfuri, pe total activitate (sold conjunctural +34%). Conform previziunilor celor intervievati, situatia economica isi va mentine trendul pozitiv (sold conjunctural +41%). Comenzile de marfuri adresate furnizorilor vor avea o evolutie pozitiva (sold conjunctural +27%). In luna septembrie a.c., volumul stocurilor de marfuri se apreciaza ca va ramane la un nivel optim pentru buna desfasurare a activitatii de comert cu amanuntul, potrivit a 95% din opiniile exprimate. Angajatorii prognozeaza pentru urmatoarele trei luni o usoara crestere a numarului de salariati din acest sector (+11% sold conjunctural). Managerii intreprinderilor comerciale estimeaza ca preturile de vanzare cu amanuntul vor creste (sold conjunctural +36%). Situatia economica din sectorul de servicii, in ultimele trei luni, a fost apreciata ca fiind buna, atat pe total activitate (sold conjunctural +24%), cat si pe grupe de marime a intreprinderilor. Pe primul loc in aprecierea cresterii cererii de servicii (cifra de afaceri) se situeaza intreprinderile mari (250-499 de salariati) la care soldul conjunctural inregistrat este de +49%, urmate de intreprinderile mijlocii (50-249 de salariati), cu un sold conjunctural de +37% si intreprinderile mici (1-49 de salariati), sold conjunctural de +24%. Conform estimarilor din luna septembrie 2008, cererea de servicii (cifra de afaceri) isi va mentine, pentru urmatoarele trei luni, trendul ascendent pe ansamblul sectorului (sold conjunctural +28%). In sectorul de servicii se estimeaza pentru urmatoarele trei luni o usoara crestere a numarului de salariati (sold conjunctural +11%). Dupa opinia managerilor, preturile de vanzare sau de facturare a prestatiilor vor inregistra o crestere in urmatoarele trei luni (sold conjunctural +21%) : sursa Institutul National de Statistica.
Daniel-Stefan VICOVANU
Popularitate: 6% [?]


















