Asociatia Pro Democratia (APD) va observa organizarea si desfasurarea procesului electoral de astazi, 15 iunie a.c., pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale prin intermediul observatorilor APD. In plus, APD va pastra legatura cu toti cetatenii care se prezinta la vot si care doresc sa semnaleze nereguli in desfasurarea alegerilor locale.
Pentru ziua alegerilor, Asociatia Pro Democratia a reactivat linia telefonica gratuita - 0800 070 100 - pe care o pune la dispozitia cetatenilor care doresc sa semnaleze incalcari ale legii in sectiile de votare. Numarul 0800 070 100 poate fi accesat, gratuit, din retelele Romtelecom, Orange si Vodafone, linia telefonica fiind disponibila astazi, intre orele 06:00 si 22:00. La scrutinele anterioare la care s-a folosit aceasta linie, APD a asistat aproximativ un cetatean la fiecare minut.
In turul 2 al alegerilor locale, APD are peste 800 de observatori prezenti, cu precadere, in mediul rural din 23 de judete ( Arad, Bacau, Bihor, Bistrita-Nasaud, Botosani, Brasov, Braila, Caras-Severin, Constanta, Galati, Hunedoara, Iasi, Ilfov, Neamt, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timis, Tulcea, Valcea si Vrancea ) si in Bucuresti, precum si 4 observatori internationali, acreditati prin reteaua European Network of Election Monitoring Organizations, al carei secretariat este asigurat de catre Asociatia Pro Democratia.
Popularitate: 16% [?]


















