Un candidat PNL la funcţia de consilier judeţean a fost agresat de trei indivizi, pentru că a încercat să apere onoarea primarului oraşului Târgu Frumos, Gheorghe Tătaru, după ce aceştia l-au insultat. Benone Tofan, în vârstă de 30 de ani, a fost dus la Spitalul Universitar “Sfântul Spiridon”, unde medicii au constatat că a suferit o rană deschisă la buza superioară, ruptură de molar şi mai multe vânătăi pe corp şi picioare.
Tânărul a declarat că a fost agresat de trei indivizi, când se întorcea de pe stadionul oraşului, unde participase la o manifestare din campania electorală şi că ştie identitatea agresorilor săi, dar refuză să o facă publică de teama repercusiunilor.
Subcomisarul Mădălin Ţăranu, ofiţer de presă la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi, a declarat că, în urma unei anchete demarate, cei trei agresori au fost identificaţi. “A fost o agresiune pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Victima are lovituri uşoare, după ce a fost agresată cu pumnii. Cele trei persoane au fost identificate de colegii noştri din Târgu Frumos, la scurt timp după semnalarea incidentului. În urma discuţiilor cu aceştia, s-a stabilit că a fost un conflict pe motive personale şi nu electorale. Pe numele celor trei agresori au fost întocmite dosare penale pentru loviri şi acte violente”, a explicat subcomisarul Mădălin Ţăranu.
Popularitate: 9% [?]



















September 18th, 2008 at 3:16 pm
BAIATU DE 17 ANI SE INTORCEA DE LA ANTRENAMENTELE DE RUGBY DIN IASI IAR CAND A AJUNS PE LA CASA DE CULTURA L-A SALUTAT PE UN COLEG DE-AL LUI BENONE TOFAN LA CARE TOFAN I-A SPUS TANARULUI DE 17 ANI SA SUGA ….!BAIATUL L-A INTREBAT DC VB ASA LA CARE EL MAI TARE “CE VREI BA GRASULE CA DE CAND VREAU SA TE ARD PE TINE”!TANARUL SI-A CONTINUAT DRUMUL INTORCANDU-I SPATELE LUI TOFAN ENERVANDU-L FT TARE PE ACESTA!A LASAT STEAGURILE DE LA CAMPANIE JOS SI S-A DUS DUPA TANAR .S-AU OPRIT ..AU VORBIT SI BEN I-A TRAS O PALMA !IN APROPIERE SE AFLA FRATELE MAI MARE AL TANARULUI CU PRIETENA SA PE O BANCA IN PARC!S-A DUS LA TOFAN SI L-A INTREBAT DC FACE GESTURILE ACESTEA LA CARE TOFAN A DAT SA-L LKOVEASCA SIK PE ACESTA DAR S-A ESCHIVAT SI L-A LOVIT CU PUMNUL IN GURA IN AUTOAPARARE!APOI BEN DE BAUT CE ERA A CAZUT PE JOS SI A FUGIT SPUNAND “VA REZOLV EU PE VOI MANCAMI-ATI….”TOATA LUMEA A VAZUT TOATA FAZA !VA PUTETI INFORMA DE LA UN ORAS INTREG CE FEL DE OM ESTE TOFAN BENONE!PROIFITA DE CULOAREA PARTIDULUI SA SE IA DE LUME AIUREA !ACESTA L-A BATUT CHIAR SI PE UN COLEG DE-AL SAU DE PARTID INTR-O SEARA LA SPRIT!INFORMATI-VA!